Luni, 17 martie 2014, comisarul european pentru agricultură, Dacian Cioloș, va avea o întâlnire cu toți cei interesați să discute pe probleme legate de integrarea europeană, rolul UE în viața de zi cu zi a cetățenilor, politicile promovate de Uniune, politicile europene, dar și ce înseamnă să fii și să te simți european.
Participanții vor avea posibilitatea de a pune întrebări, dar și de a aduce în discuție probleme cu care s-au confruntat sau de a propune soluții.
Întâlnirea va avea loc începând cu orele 11:00, în zona Atrium a Bibliotecii Naționale, situată în București, pe b-dul Unirii, nr.22.
Pentru a participa la dialog, completează formularul disponibil pe http://management.360revolution.ro/
Reprezentantul Asociației CENTRIUM, dl.Radu Aurel, a fost selectat de organizatori să participe la acest eveniment, iar întrebarea pe care o va adresa comisarului european Dacian Cioloș este următoarea :
Ca român și fost ministru al agriculturii în Romănia, care credeți că sunt măsurile reale pe care trebuie să le ia conducerea statului român și conducerea Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale începând încă de acum pentru ca în 2020 să avem cu adevărat o situație mai bună în mediul rural românesc?
Sursa :